Oficialii Chindiei nu se opun unui eventual transfer al lui Marco Dulca la CFR Cluj. Cu toate acestea, pe adresa clubului din Târgoviște nu a sosit nicio ofertă oficială, până în momentul de față.
Tatăl fotbalistului, internaționalul Cristi Dulca, a fost cel care a recunoscut discuțiile între oficialii celor două cluburi pentru Marco, însă nu s-a ajuns la nicio ofertă oficială, iar mutarea rămâne imposibilă în acest moment.
Marco Dulca mai are contract cu Chindia Târgoviște până în vara anului 2023. Fotbalistul a fost cedat definitiv de Farul Constanța în vara acestui an, în contul portarului Mihai Marian Aioani, care a ajuns pe litoral.
Marco Dulca (22 de ani) a adunat 42 de meciuri pentru Chindia Târgoviște, iar cota sa de piață se ridică la 600.000 de euro. Este internațional de tineret și a făcut parte din naționala olimpică a României, în acest an.
Dacă în urmă cu câteva săptămâni era mai „aprins” din cauza subiectului, de data aceasta președintele Chindiei, Marcel Ghergu a fost mai cumpătat în declarații și a recunoscut că nu are cum să se opună unei oferte venite dinspre Cluj.
„Marco Dulca este sub contract cu Chindia, nu am avut niciun fel de discuție. Mi-aș dori ca orice jucător de la Chindia să ajungă la CFR sau la o echipă mai mare, e o mândrie și pentru noi. În momentul de față nu am avut discuții în acest sens”, a declarat Marcel Ghergu, pentru Pro X.
Cristi Dulca, tatăl lui Marco Dulca și selecționerul naționalei feminine de fotbal a României,a recunoscut discuțiile avute cu patronul celor de la CFR Cluj, în legătură cu fiul său.
„Într-o săptămână, cel mult. Eu cred că Neluţu cu Dan Petrescu vor face transferuri importante, vor aduce jucători. 99% vor veni trei jucători. Eu ştiu cât de pătimaş e Neluţu Varga şi vrea să facă echipă puternică. Sunt fronturi multe şi e nevoie de concurenţă. Neluţu m-a sunat să mă întrebe de Marco. Apoi cluburile au discutat”, declara Cristi Dulca, în urmă cu câteva săptămâni, pentru Look Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER